Speta: Revanzare bunuri

In speta de mai jos, pornim de la o firma en-detail care vinde catre o alta societate similara cu factura pe care se mentioneaza „Aceste produse nu sunt vandute in scopul recomercializarii”.
Firma en-detail revinde adaugand 0.01 Ron + TVA catre o firma en-gros. Firma en-gros vinde catre o firma en-detail adaugand 0.26 ron +TVA. V-am pierdut pana aici? :)
Vom vedea in ce masura aceasta operatiune este una corecta din punct de vedere legal.
Precizam ca in prezent nu exista nicio dispozitie de natura fiscala care sa interzica revanzarea succesiva a marfurilor de catre mai multi operatori economici, chiar si in situatia in care este vorba de operatori economici care desfasoara comert cu amanuntul (en detail), cata vreme operatiunile se consemneaza in documentele justificative prevazute de lege (facturi, facturi simplificate).
De asemenea, nici OG 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, republicata, cu modificarile ulterioare ori Legea 296/2004 privind Codul consumului, care reglementeaza regulile generale ale desfasurarii activitatii comerciale in tara noastra nu prevad vreo interdictie de revanzare a bunurilor aprovizionate prin unitatile cu amanuntul.
A existat o astfel de dispozitie, in sensul interzicerii cumpararii de marfuri de la unitatile cu amanuntul in scop de revanzare, prevazuta de art. 1 lit. g din Legea 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, dar care a fost declarata neconstitutionala prin Decizia Curtii Constitutionale 498/2012, astfel ca la ultima republicare a Legii 12/1990 din anul 2014 aceasta dispozitie nu se mai regaseste.
Referitor la mentiunea din factura de achizitie, aceasta poate avea caracterul unei intelegeri de natura contractuala intre cele doua firme, iar eventuala abatere de la interdictia mentionata in factura nu poate avea decat consecintele agreate de parti, in masura in care intre cele doua firme exista prevederi contractuale in acest sens.
Sursa: fiscalitatea.ro si portalcontabilitate.ro
Data aparitiei: 30 septembrie 2014