Speta: Deductibilitate cheltuieli transport si cazare
Avem situatia unei firme care organizeaza cursuri de pregatire/informare despre produsele comercializate pentru un segment de profesionisti (nu sunt angajatii companiei). Le este platit biletul de avion pana la Bucuresti si cazarea 2-3 nopti. Vom vedea daca sunt deductibile cheltuielile de transport si cazare pentru alte persoane in afara de cele care sunt angajatii companiei.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Codul fiscal, pentru determinarea rezultatului fiscal sunt considerate cheltuieli deductibile cheltuielile efectuate in scopul desfasurarii activitatii economice.
Conform punctului 13 alin. (1) lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, date in aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Codul fiscal, sunt cheltuieli efectuate in scopul desfasurarii activitatii economice cheltuielile de transport si de cazare in tara si in strainatate si pentru alte persoane fizice in conditiile in care cheltuielile respective sunt efectuate in legatura cu lucrari executate sau servicii prestate de acestea in scopul desfasurarii activitatii economice a contribuabilului.
In baza acestor prevederi, consideram ca prin intocmirea unui referat de necesitate aprobat de administratorul societatii si a documentelor care atesta desfasurarea cursurilor (prezente semnate de participanti, caiete de lucru) se pot considera deductibile cheltuielile de transport si cazare suportate pentru alte persoane fizice, cheltuielile respective sunt efectuate in legatura cu produsele comercializate, deci in scopul desfasurarii activitatii economice a contribuabilului.
Sursa: fiscalitatea.ro
Data aparitiei: 09 ianuarie 2018