Evaziunea fiscala in contabilitate

Studiul de mai jos tratează despre infracţiunile de evaziune fiscală, cu aplicaţie pe contabilitate, potrivit Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu un studiu de caz.

Publicată în Monitorul Oficial nr. 672 din 27 iulie 2005, Legea nr. 241/2005, cu modificările şi completările ulterioare, tratează, între altele, infracţiuni de evaziune fiscală care se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi ca urmare a unor fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Prevăzute de art. 9 alin. (1) din lege, acestea sunt:

• ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
• omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
• evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
• alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
• executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;
• sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
• substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală.

Documente legale

În scopurile legii, documente legale sunt documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora.

Majorarea pedepsei

Dacă prin faptele menţionate mai sus s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.

Dacă prejudicial este mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

Pedeapsa redusă şi aplicarea cu caracter personal

În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală dintre cele de care ne ocupăm, potrivit art. 10 alin. (1), dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Această dispoziţie din lege a făcut obiectul unei Decizii a ÎCCJ pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, şi anume dacă art. 10 alin. (1) reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter real sau personal. S-a apreciat că chestiunea de drept supusă dezlegării prezintă importanţă în situaţiile în care sunt mai mulţi participanţi la săvârşirea unei fapte, iar prejudiciul este achitat doar de către unul dintre aceştia.

Prin Decizia nr. 9/2017, ÎCCJ a stabilit că dispoziţiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data 1 februarie 2014^*), reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal.

^*) Forma anterioară datei de 1 februarie 2014 (când textul a fost modificat prin Legea nr. 255/2013) era mai extinsă, fără a modifica hotărârea de principiu dată prin decizia ÎCCJ, astfel:

(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Revenind la prevederile legii, să mai amintim că dispoziţiile prevăzute la art. 10 alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de reducere.

Studiu de caz: o critică de neconstituţionalitate

A fost atacată la CCR una din categoria de fapte incriminate prin art. 9 din lege, menţionate la începutul materialului, şi anume: “evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive“. Autorul criticii de neconstituţionalitate a apreciat că sintagma “evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale” este confuză, imprecisă şi, prin urmare, impredictibilă.

Referitor la dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, CCR a invocat  Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 193/2017, prin care Curtea a reţinut că formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilităţii şi fiscalităţii impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce priveşte înregistrarea operaţiunilor comerciale şi a veniturilor obţinute. Curtea a reţinut că, de principiu, contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar unele dintre acestea şi în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel şi cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societăţii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, cât şi în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat şi invers. Totodată, aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de vânzări şi în jurnalul de cumpărări.

Astfel, omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. Necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat, prin nefacturarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că sintagma “în actele contabile ori în alte documente legale” este clar definită de lege, întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora. (Decizia nr. 510/2017 a CCR, M. Of.nr. 897/2017).

Sursa: legestart.ro

Data aparitiei: 11 decembrie 2017