Documentar privind concediul de acomodare
Incepand cu luna august 2016 persoanele care adopta copii vor beneficia de un concediu de acomodare, concediu introdus prin Legea 57/2016. Legea nr. 57/2016 va intra in vigoare in 120 de zile de la aparitia in Monitorul Oficial, adica in data de 12 august 2016.
Astfel, conform Legii nr. 57/2016 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adoptiei, precum si a altor acte normative, incepand cu data de 12 august 2016, salariatii care adopta copii vor putea sa beneficieze de concediu de acomodare cu durata de maximum un an, care include si perioada incredintarii copilului in vederea adoptiei, precum si de o indemnizatie lunara, raportata la indicatorul social de referinta, in cuantum de 3,4 ISR. Indicatorul Social de Referinta are o valoare de 500 de lei astfel ca, indemnizatia lunara va fi de 1.700 de lei.
Alaturi de salariati vor avea dreptul la concediul de acomodare si indemnizatia aferenta si persoanele care obtin venituri din activitati independente sau activitati agricole.
Concediul se poate acorda incepand cu ziua urmatoare celei in care a fost pusa in executare hotararea judecatoreasca de incredintare in vederea adoptiei.
Perioada concediului de acomodare constituie vechime in munca si in serviciu, precum si in specialitate si se are in vedere la stabilirea drepturilor ce se acorda in raport cu acestea. De asemenea, perioada concediului de acomodare constituie perioada asimilata stagiului de cotizare si se valorifica pentru obtinerea prestatiilor de asigurari sociale, in conditiile prevazute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, si a drepturilor stabilite de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, precum si in vederea stabilirii drepturilor prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010.
Indemnizatia acordata in perioada concediului de acomodare este scutita de la plata impozitului pe venit si a contributiilor sociale obligatorii stabilite de lege, cu exceptia contributiei de asigurari sociale de sanatate.
Astfel, pe perioada concediului de acomodare, persoana indreptatita beneficiaza de plata contributiei individuale de asigurari sociale de sanatate. Calculul si plata indemnizatiei, inclusiv a contributiei individuale de asigurari sociale de sanatate, se fac de Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala, prin agentiile pentru plati si inspectie sociala judetene si a municipiului Bucuresti, si se achita, in functie de optiunea persoanei indreptatite, in cont bancar sau la domiciliul acesteia, respectiv la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate.
In perioada concediului de acomodare, salariatul nu va putea beneficia si de concediu pentru cresterea copilului sau stimulent de insertie.
Sursa: contabilul.ro
Data aparitiei: 21 iunie 2016