Speta: Tranzactii cu firma mama nerezidenta

Speta: Tranzactii cu firma mama nerezidenta

Vom analiza, prin cele ce urmeaza, cazul unei companii a carei societati-mama are sediul in Viena. Din aceasta capitala s-au derulat doua tranzactii in numele companiei din Romania. Societatea straina a contractat furnizorii si clientii, documentele fiind emise catre si de societatea din Romania.

La final se constata profit pe prima tranzactie si pierdere pe a doua, fiind primite de la societatea-mama un debit note si un credit note de corectie a rezultatului (pierderea se acopera, profitul se trimite la sediu).

Vom stabili astfel in ce masura este corecta utilizarea conturilor 6588 respectiv 7588 pentru aceste tranzactii si daca pentru debite note (cheltuiala) se face taxare inversa.

Mentionam, in situatia data, ca solutia depinde de modul in care au fost emise facturile initiale si ce scrie pe cele doua facturi emise de firma mama (FM):

–          Daca facturile initiale au fost emise de terti (altii decat FM) catre firma romaneasca (A) si respectiv de A catre terti atunci FM are pozitia de comisionar si poate factura comision care se inregistreaza in contul 622 „Cheltuieli privind comisioanele si onorariile” (si nu rabat/discount sau ajustare a preturilor de transfer cum se pare ca a facut).

–          Daca facturile initiale au fost emise de FM catre A si de A catre FM, atunci FM poate factura ajustari ale preturilor de transfer.

In acest din urma caz va recomand sa folositi pentru evidenta conturile 609 „Reduceri comerciale primite” si 709 „Reduceri comerciale acordate” pe analitic distinct pentru FM si nu 6588 / 7588.

Atat debit note-ul, cat si pentru credit note-ul sunt emise ca urmare a facturilor initiale si au acelasi regim din punct de vedere al taxarii. Daca pentru facturile initiale ati aplicat taxare inversa atunci si pentru diferentele de pret la acestea trebuie sa aplicati acelasi regim.

Sursa: fiscalitatea.ro

Data aparitiei: 26 noiembrie 2013

Leave a Reply