Speta: Tichete cadou acordate cu titlu gratuit
O societate organizeaza diverse promotii pentru stimularea vanzarilor produselor comercializate pentru client si incheie pentru acestea contracte de marketing.
La finalul promotiei functie de valoarea cumparata clientul primeste tichete cadou sau alte produse.
Sunt aceste cheltuieli deductibile?
In opinia noastra, aceste tichete cadou respectiv bunurile acordate in scopul stimularii vanzarii urmeaza procedura fiscala urmatoare:
– cheltuielile sunt integral deductibile la calculul impozitului pe profit, conform art. 21 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal.
– TVA de la achizitia acestor bunuri sau tichete cadou este o suma deductibila conform art. 145 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal.
Legiuitorul insa nu reglementeaza punctual o procedura de efectuare a acestor activitati de reclama si publicitate prin intermediul bunurilor acordate cu titlu gratuit.
In acest sens, va indicam sa stabiliti o procedura interna din care sa rezulte foarte transparent data la care au fost date bunurile si tichetele cadou, documentele prin care au fost predate clientilor, relatia directa intre societatea dumneavoastra si clientul respectiv si alte elemente transparente din care sa rezulte scopul acordarii tichetelor cadou si al bunurilor.
Sursa: fiscalitatea.ro
Data aparitiei: 07 august 2015