Speta: Reducere de pret si penalitate contractuala
Avem un contract facut cu un client pentru exportul de produse, contract in care se prevede ca se acorda reducere de pret pentru plata in avans a facturilor, penalitati pentru nelivrarea la timp a produselor si alte discounturi. Vom vedea daca se pot inregistra aceste sume numai pe baza contractului fara factura tinand cont de faptul ca sumele nu sunt purtatoare de TVA.
In conformitate cu prevederile pct. 310 alin. 5 din Reglementarile contabile privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate aprobate prin OMFP 1802/2014 in conturile de furnizori si clienti se evidentiaza distinct datoriile, respectiv creantele din penalitati stabilite conform clauzelor contractuale, despagubiri datorate pentru contracte intrerupte inainte de termen si alte elemente de natura similara.
Pe de alta parte, conform art. 6 din Legea contabilitatii 82/1991, republicata orice operatiune economico-financiara efectuata se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un document care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ si angajand raspunderea persoanelor care le-au intocmit, vizat si aprobat, precum si a celor care le-au inregistrat in contabilitate, dupa caz.
Astfel, in baza prevederilor din contract societatea poate proceda la inregistrarea in contabilitate a datoriilor/creantelor din penalitati contractuale, pe seama cheltuielilor/veniturilor din exploatare. Chiar daca pentru aceste sume nu este obligatorie emiterea facturilor, ele neintrand in baza impozabila a operatiunilor supuse TVA, totusi inregistrarea in contabilitatetrebuie sa aiba la baza un document justificativ, din care sa reiasa informatii cu privire la sumele ce vor fi inregistrate (spre exemplu, o nota de calcul, un debit-note sau credit-note care sa cuprinda date referitoare la contract, la clauza contractuala care reglementeaza penalitatea, imprejurarile care au condus la aplicarea penalitatii, perioada, modalitatea efectiva de calcul, cuantumul total rezultat etc.). Contractul nu este in sine suficient ca document justificativ intrucat nu contine toate informatiile necesare inregistrarii in contabilitate a sumelor efective referitoare la penalitati.
In privinta reducerilor de pret si alte discounturi, in conformitate cu prevederile art. 287 lit. c din Codul fiscal, ele vin sa ajusteze baza de impozitare a livrarilor, daca sunt acordate dupa livrarea bunurilor. Numai in situatia in care se acorda direct la data exigibilitatii TVA, ele nu intra in baza impozabila, potrivit art. 286 alin. 4 lit. a din Codul fiscal. Aceasta inseamna ca, atunci cand reducerile de pret si alte discounturi sunt acordate ulterior livrarii livrarilor, ele trebuie sa se reflecte in facturi cu semnul minus (fiind vorba de o reducere a bazei de impozitare initiale), facturi ce trebuie transmise si beneficiarului, dupa cum se specifica la pct. 32 alin. 1 din Normele metodologice. Ca atare, astfel de reduceri de pret si discounturi acordate ulterior livrarilor pot fi inregistrate in contabilitate doar pe baza facturilor.
Sursa: contabilul.ro
Data aparitiei: 17 mai 2016