Speta: Eroare contabila

Speta: Eroare contabila

Vrem sa aflam cum se procedeaza in cazul in care dintr-o eroare, la final de an, s-a inregistrat gresit o factura de cheltuieli drept venit sau nu s-a facut descarcarea de marfa complet, iar din aceasta inregistrare a rezultat un profit si s-au platit impozitele pe acest profit. Mai departe, s-au ridicat dividendele, iar tipul acesta de eroare s-a intamplat si in alti ani fiscali. Se constata ca din aceasta eroare au rezultat atat taxe platite suplimentar, cat si un minus de activ generat de situatie.

Potrivit reglementarilor contabile in vigoare aprobate prin Omfp nr. 1802/2014 privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate erorile contabile se corecteaza in conformitate cu prevederile din sectiunea 2.5.2. Aceste erori se refera la greseli matematice, greseli de aplicare a politicilor contabile, interpretarea eronata a evenimentelor economice si a fraudelor etc.

Faptul ca acelasi mod de interpretare a reglementarilor contabile s-a repetat si ca in urma calificarilor eronate s-a creat un profit mai mare si s-au ridicat dividende nu reprezinta o omisiune sau o eroare care, potrivit reglementarilor contabile si fiscale, sa justifice corectarea datelor din facturile de cheltuieli primite pe seama rezultatului reportat si sa se depuna declaratii rectificative pentru anii anteriori.

Erorile din perioadele anterioare la care va referiti nu intra in categoria omisiunilor si declaratiilor eronate cuprinse in situatiile financiare ci, datorita repetabilitatii lor, se poate considera mai degraba o necunoastere a prevederilor legale in vigoare.

Faptul ca nu s-a facut descarcarea de marfa corect se putea depista si ca urmare a inventarierii anuale efectuate.

Potrivit principiului conform caruia rezultatul fiscal se calculeaza pe baza veniturilor si cheltuielilor inregistrate conform dispozitiilor contabile in vigoare, operatiunea de indreptare a greselilor de inregistrare si descarcare a gestiunii, eliminand ideea ca ar fi putut fi facute cu intentie, trebuie sa influenteze profitul impozabil aferent anului fiscal in care are loc operatiunea (2015 sau 2016).

Corectarea acestui tip de erori trebuie facuta la data constatarii lor.

In 2016 fata de 2015 apar si diferente de abordare fiscala in sensul corelarii dispozitiilor fiscale cu cele contabile. Daca este vorba de diferente constatate in anul 2015 fata de anii anteriori se procedeaza la rectificare prin completarea Declaratiei 101 privind impozitul pe profit anual, prin inregistrarea corespunzatoare pe venituri si cheltuieli. Pentru impozitele achitate in plus se poate solicita compensarea sau restituirea.

Sursa: contabilul.ro

Data aparitiei: 14 martie 2016

Leave a Reply

http://pbsi.fbs.unm.ac.id/wp-content/agen/ slot gacor