Speta: Distribuire bunuri pentru plata dividendelor
Avem o societate care are in patrimoniu un teren achizitionat in 2010 de la o persoana fizica si un autoturism.
Astfel, avand in vedere ca societatea figureaza cu dividende nete neachitate asociatilor din lipsa disponibilitatilor, vom vedea daca s-ar putea efectua compensarea vanzarii catre asociati a mijloacelor fixe cu dividendele de incasat si daca in acest caz se colecteaza TVA.
Din punct de vedere al Taxei pe Valoarea Adaugata, distribuirea unui bun din activele unei societati catre un asociat/actionar reprezinta livrare de bunuri efectuata cu plata pentru care se colecteaza TVA numai daca pentru achizitia bunului respectiv s-a exercitat dreptul de deducere.
In acest sens, aducem drept argument prevederile art. 270 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal „Orice distribuire de bunuri din activele unei persoane impozabile catre asociatii sau actionarii sai, inclusiv o distribuire de bunuri legata de lichidarea sau de dizolvarea fara lichidare a persoanei impozabile, cu exceptia transferului prevazut la alin. (7), constituie livrare de bunuri efectuata cu plata, daca taxa aferenta bunurilor respective sau partilor lor componente a fost dedusa total sau partial. ”
De exemplu, nu se colecteaza TVA in cazul unui teren care nu este construibil sau in cazul unui autoturism pentru care s-a limitat dreptul de deducere a TVA.
Astfel, distribuirea bunurilor respective reprezinta operatiune taxabila din punct de vedere al TVA, se colecteaza TVA prin aplicarea cotei standard de 20% asupra bazei de impozitare a TVA determinate conform prevederilor art. 286 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 227/2015
privind Codul fiscal „Baza de impozitare a taxei pe valoarea adaugata este constituita din: …c) pentru operatiunile prevazute la art. 270 alin. (4) si (5), pentru transferul prevazut la art. 270 alin. (10) si pentru achizitiile intracomunitare considerate ca fiind cu plata si prevazute la art. 273 alin. (2) si (3), pretul de cumparare al bunurilor respective sau al unor bunuri similare ori, in absenta unor astfel de preturi de cumparare, pretul de cost, stabilit la data livrarii.
In cazul in care bunurile reprezinta active corporale fixe sau bunuri de natura alimentara al caror termen de consum a expirat si care nu mai pot fi valorificate, baza de impozitare se stabileste conform procedurii stabilite prin normele metodologice”.
In ceea ce priveste autoturismul, daca valoarea acestuia este amortizata integral, nu se colecteaza TVA deoarece baza de impozitare este zero. In aceest context, am in vedere prevederile pct. 30 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare ale articolului 286 adoptate prin H.G. nr. 1/2016 din 6 ianuarie 2016 – Partea a II-a, publicata in M.Of. nr. 22 din 13 ianuarie 2016:
” 3) In sensul art. 286 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru active corporale fixe care constituie livrare de bunuri conform art. 270 alin. (4) si (5) din Codul fiscal este constituita din valoarea de inregistrare in contabilitate diminuata cu amortizarea contabila. Daca activele corporale fixe sunt complet amortizate, ………, baza de impozitare este zero”.
Valoarea totala a unei facturi emise la distribuirea bunurilor se compenseaza cu valoarea dividendelor nete cuvenite fiecarui asociat, urmand ca acesta sa plateasca sau sa primeasca diferenta. Valoarea fiecarei facturi se evidentiaza in jurnalul pentru vanzari si se raporteaza doar prin decontul de TVA cod 300, la randul 9 „Livrari de bunuri si prestari de servicii, taxabile cu cota 20%”.
Sursa: contabilul.ro
Data aparitiei: 16 noiembrie 2016