Speta: Comanda pentru factura

Cand se intocmeste comanda la factura fiscala si la ce articol din Codul fiscal se mentioneaza de obligativitatea intocmirii de comanda?
Facturarea este reglementata de art. 155 din Codul fiscal, iar conform art. 2 alin. 1 din OMFP 2226/2006 incepand data de 1 ianuarie 2007, formularele cu regim special (cum era si factura) nu s-au mai tiparit, inseriat si numerotat in regim de comanda conform reglementarilor anterioare.
In anexele nr. 3 si 4 la acest ordin sunt stabilite norme de intocmire, utilizare si numerotare a facturilor, de unde rezulta ca factura are regim intern de tiparire si numerotare. Eventuala tiparire a facturilor la terti se poate efectua pe baza de comanda, daca furnizorul facturilor pretiparite solicita acest lucru (pentru a se putea inscriptiona pe facturi numarul si seria acestora, asa cum stabileste clientul).
Pentru anumite domenii de activitate pot exista prevederi referitoare la intocmirea de comenzi/note de comanda fie pentru documente cu regim special (spre exemplu, cum sunt avizele de insotire pentru transportul materialelor lemnoase), fie pentru livrarea de produse energetice cu emiterea facturii pro-forma in vederea platii acczielor ori pentru eliberarea marcajelor in cazul produselor accizabile (spre exemplu, pct. 106 alin. 5-6 si anexa nr. 56 la Normele metodologice date in aplicarea Titlului VII – Accize si alte taxe speciale din Codul fiscal ori livrarea de produse energetice).
Sursa: fiscalitatea.ro
Data aparitiei: 17 noiembrie 2015