Speta: Autoturism utilizat pentru transportul personalului

Speta: Autoturism utilizat pentru transportul personalului

Prin aceasta speta dorim sa identificam aspectele generale privind tratamentul TVA si procedura de amortizare pentru autoturismele care au ca scop transportul salariatilor. Avem situatia unei societati comerciale care achizitioneaza un autoturism in leasing financiar pentru a fi utilizat strict ca mijloc de transport la si de la locul de munca (incadrat deci la exceptii).

Societatea deduce integral TVA si cheltuielile ocazionate de utilizarea acestui mijloc de transport, intocmind documente justificative pentru toate cheltuielile. Administratorul doreste sa foloseasca autoturismul pentru o deplasare in strainatate in interes personal fara a deconta cheltuielile aferente deplasarii (combustibil, taxe etc.) intocmind doar foaie de parcurs pentru justificarea kilometrilor parcursi in interes personal.

Se va stabili daca este permisa o astfel de utilizare a autoturismului fara a afecta in vreun fel deducerea integrala a TVA si a cheltuielilor anterioare si ulterioare acestei utilizari, precum si in ce mod se trateaza amortizarea autoturismului in acest caz.

Raportat la prevederile art. 145^1 din Codul fiscal si pct. 45^1 alin. 3 din Normele metodologice de aplicare, utilizarea autoturismelor pentru transportul angajatilor la si de la locul de munca este considerata a fi realizata in scopul activitatii economice doar daca are caracter exclusiv. La pct. 45^1 alin. 4 din Norme se specifica foarte clar ca utilizarea autoturismelor pentru uz personal, chiar si cu caracter ocazional se considera ca autoturismul nu este utilizat exclusiv in scopul activitatii economice pentru a beneficia de deductibilitate 100%.

Prin urmare, utilizarea autoturismului de catre administratorul societatii in scop personal, chiar si fara decontarea cheltuielilor aferente deplasarii afecteaza deductibilitatea integrala a TVA si a cheltuielilor aferente.

De aceea, este indicat ca autoturismul sa fie pus la dispozitia administratorului sub forma unui contract de inchiriere temporara, pentru a elimina orice impediment in privinta deductibilitatii integrale.

Amortizarea autoturismului nu se modifica, ea ramane deductibila in limita initiala a 1.500 lei/luna conform art. 24 alin. 11^1 din Codul fiscal intrucat utilizarile exceptate de la aceasta forma de deductibilitate limitata sunt mai restranse decat cele aplicabile celorlalte cheltuieli si a TVA deductibila, asa cum sunt ele prevazute la art. 21 alin. 4 lit. t si art. 145^1 din Codul fiscal.

Sursa: contabilul.ro

Data aparitiei: 09 octombrie 2014

Leave a Reply