Notificare privind modificarea anului fiscal

Notificare privind modificarea anului fiscal

Va informam că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10/08.01.2014, a fost publicat Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.854/2013 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 014 „Notificare privind modificarea anului fiscal”.

Reamintim contribuabililor că posibilitatea de modificare a anului fiscal a fost introdusă prin Ordonanţa Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale potrivit căreia, urmare a modificării art. 16 alin. (3), contribuabilii care au optat, în conformitate cu legislaţia contabilă în vigoare, pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, pot opta ca anul fiscal să corespundă exerciţiului financiar.

Primul an fiscal modificat include şi perioada anterioară din anul calendaristic cuprinsă între 1 ianuarie şi ziua anterioară primei zi a anului fiscal modificat, acesta reprezentând un singur an fiscal.

În acest context, pentru efectuarea opţiunii de modificare a anului fiscal, contribuabilii vor utiliza formularul 014 „Notificare privind modificarea anului fiscal”, pe care îl vor depune la organul fiscal competent, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de începutul anului fiscal modificat, direct la registratură sau la poştă, prin scrisoare recomandată.

Sursa: finantevalcea.ro

Data aparitiei: 13 ianuarie 2014

Leave a Reply