Imobilizari corporale: IFRS vs. OMFP 3055/2009

Imobilizari corporale: IFRS vs. OMFP 3055/2009

Conform Ordinului 9/2010 emis de BNR, Situațiile Financiare întocmite în conformitate  cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, devin unicul sistem contabil pentru  instituțiile de credit. De asemenea, la 1 Octombrie 2012, Ministerul Finanțelor Publice a emis  Ordinul nr. 1286/2012 pentru aprobarea Reglementărilor Contabile conforme cu standardele  internaționale de raportare financiară aplicabile societăților comerciale ale căror titluri de  valoare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată.

Potrivit acestui ordin,  în scopul întocmirii situațiilor financiare anuale individuale, entitățile aplică IFRS, inclusiv  prevederile IFRS 1 “Adoptarea pentru prima dată a Standardelor internaționale de raportare  financiară”.

Începând cu exercițiul financiar al anului 2013, entităților care fac obiectul acestui  ordin nu le mai sunt aplicabile Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin OMFP 3055/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere aceste aspecte consider că este necesară cunoașterea prevederilor  Standardelor Internaționale de Contabilitate și de aceea ne-am propus ca în acest articol să  prezentam unele dintre cele mai importante diferențe între reglementările naționale și referențialul  international pe partea de imobilizări corporale:

1. IAS 16 “Imobilizări corporale” solicită ca în calculul amortizării să se țină cont de  valoarea reziduală în timp ce OMFP presupune că aceasta este nulă.

2. IAS cere ca amortizarea să se calculeze prin metoda care reflectă cel mai bine ritmul  în care se consumă avantajele economice aferente imobilizării respective, în timp ce Ordinul 3055  prezintă o listă cu patru metode acceptate (liniară, degresivă, accelerată și calculată pe unitate de  produs sau serviciu ), din care doar două sunt fiscale (liniară și degresivă)

3. IAS 16 cere societăților ca periodic să analizeze dacă durata de amortizare, ritmul de  amortizare și valoarea reziduală mai corespund realității și, în caz contrar, să se procedeze la  reestimarea acestora. În schimb, Ordinul 3055 consideră că reestimarea duratei de utilizare ar putea să  apară extrem de rar, iar schimbarea metodei de amortizare este considerată o corectare de eroare.

4. Conform IAS 16, amortizarea începe de la data punerii în funcțiune a activului, în  timp ce Ordinul 3055 prevede înregistrarea amortizării începând cu luna următoare punerii în  funcțiune.

5. În cazul în care un activ are o componentă corporală și una necorporală, conform  referențialului internațional, întregul activ se recunoaște ca o imobilizare corporală dacă  funcționarea sa este dependentă de existența componentei necorporale (exemplu: instalație și soft  dacă instalația nu funcționează fără soft) . În OMFP nu este prevăzut acest lucru, cele două  active se vor recunoaște separat.

6. În referențialul internațional se face distincția între Imobilizări Corporale (IAS 16),  Imobile de Plasament (IAS 40 “Investiții imobilizare”) și Active Necurente Destinate Cedării  (IFRS 5 “Activele pe termen lung deținute pentru vânzare și activități întrerupte”). În Ordinul 3055 nu  există această distincție, majoritatea acestor elemente fiind considerate Imobilizări Corporale.

Conform IAS 40, Imobilele de Plasament reprezintă terenuri și clădiri de pe urma  cărora se obțin avantaje sub formă de chirii sau pentru care se așteaptă avantaje sub formă de  creștere de valoare prin trecerea timpului.

În momentul în care un activ nu mai îndeplinește condițiile pentru a fi imobil de  plasament, acesta se transferă într-o altă categorie de active, la valoarea justă de la data  transferului.

Conform IFRS 5, un activ necurent se clasifica în categoria celor destinate cedării cel  mai devreme atunci când sunt îndeplinite două condiții:

– Activul este disponibil pentru o cesiune imediată în starea sa actuală;

– Există o probabilitate ridicată ca cesiunea activului să aibe loc.

De asemenea, un grup destinat cedării reprezintă un ansamblu de active și datorii pe  care întreprinderea are intenția să le cedeze printr-o tranzacție unică. Uneori grupurile destinate  cedării pot conține și elemente curente (stocuri) Activele Destinate Cedării, respectiv datoriile ce fac parte din grupuri destinate cedării,  trebuie prezentate în bilanț la o categorie distinctă, conform IFRS 5. La fel și rezerva din  reevaluare: dacă există, se prezintă la Rezerve la Activele Necurente Destinate Cedării.

În momentul în care un activ nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de IFRS 5, trebuie  reclasificat. Reclasificarea se face la valoarea recunoscută de la acea dată. Nu se poate, însă  depăși Valoarea Contabilă Netă pe care ar fi avut-o la acea dată activul respectiv dacă anterior nu  ar fi fost clasificat conform IFRS 5.

7. În Ordinul 3055/2009 s-au preluat numeroase noțiuni legate de indicele de depreciere  din IAS 36, dar nu s-a preluat noțiunea de Valoare Recuperabilă cu tot ce implică calculul  acesteia și nici precizările referitoare la unitățile generatoare de trezorerie. Conform IAS 36,  există depreciere atunci când Valoarea Contabilă a unui Activ este mai mare decat Valoarea  Recuperabilă(VR). VR este considerată valoarea maximă dintre Valoarea Justă (VJ) mai puțin Cheltuielile estimate de Vânzare (Cv) și Valoarea Utilă (Vu):

VR= max. (VJ-Cv; Vu).

Vu este  valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de trezorerie, generată de utilizarea continuă a activului  și de ieșirea acestuia din întreprindere.

IAS 36 recomandă ca pentru perioadele ce depășesc 5 ani  să se folosească rate stabile sau descrescătoare pentru estimarea fluxurilor de trezorerie.  Se efectuează test de depreciere doar pentru acele active pentru care există indicii că au  pierdut din valoare, iar deprecierile constatate reprezintă cheltuieli ale exercițiului curent. De  asemenea, există active care nu generează fluxuri de trezorerie în mod independent de alte active.

Pentru acestea este necesar să se testeze întreaga unitate generatoare de trezorerie (UGT)  de care aparține activul respectiv. Mai trebuie precizat faptul că există anumite active, altele  decât fondul comercial, care genereaza fluxuri de trezorerie pentru mai multe grupuri de active  (ex: clădirea în care se află sediul societății, un centru de cercetare al societății, unele programe  informatice, etc). Acestea se numesc active corporative sau active suport.

8. Provizioanele pentru dezafectarea unei imobilizări și refacerea amplasamentului  se constituie, conform Ordinul 3055, la valoarea nominală la care sunt estimate  cheltuielile cu dezafectarea imobilizării și refacerea amplasamentului, la momentul constituirii  provizioanelor, în timp ce conform IAS 16, aceste provizioane se recunosc pentru Valoarea  actualizată cu ratele dobânzii estimate de pe piață.

Sursa: contzilla.ro

Articol scris de Andrei Lungu, fost student master Gestiunea si Auditul Afacerii – Univ. Romano-Americana

Blog: andreilungu.blogspot.ro

Data aparitiei: 13 martie 2014

Leave a Reply