IFRS vs OMFP 3055: Depreciere active

Standardele internaționale de raportare financiara (IFRS) acorda o mare importanta prezentării activelor in situațiile financiare la valoarea lor recuperabila. Astfel, exista standardul 36 (IAS 36) – Deprecierea activelor, al cărui obiectiv este determinarea procedurilor necesar a fi aplicate pentru respectarea acestei prezentări. Principalele cerințe ale acestui standard sunt:

– la sfârşitul fiecărei perioade de raportare, entitatea trebuie să estimeze dacă există indicii ale deprecierii activelor. În cazul în care sunt identificate astfel de indicii, entitatea trebuie să estimeze valoarea recuperabilă a activului;

– chiar dacă nu există niciun indiciu al deprecierii, entitatea trebuie:

o  să testeze anual pentru depreciere o imobilizare necorporală cu durata de viaţă utilă nedeterminată sau o imobilizare necorporală care nu este încă disponibilă pentru utilizare;

o  să testeze anual pentru depreciere fondul comercial dobândit într-o com¬binare de întreprinderi;

– la evaluarea măsurii în care există indicii de depreciere a activelor, o entitate trebuie să ia în considerare surse externe si interne de informații;

– prezentul standard defineşte valoarea recuperabilă drept cea mai mare valoare dintre valoarea justă a unui activ sau a unei unităţi generatoare de numerar minus costurile generate de vânzare şi valoarea sa de utilizare;

– cel mai bun indiciu pentru valoarea justă a unui activ minus costurile generate de vânzareeste preţul dintr-un contract de vânzare irevocabil din cadrul unei tranzacţii desfăşurate încondiţii obiective, ajustat în funcţie de costurile marginale care se pot atribui direct cedării activului respective;

– la calculul valorii de utilizare a unui activ trebuie să se aibă în vedere in special următoarele

elemente:

o       estimarea fluxurilor de trezorerie viitoare pe care entitatea se aşteaptă să le obţină de la activul respective si

o        valoarea-timp a banilor, în funcţie de rata actuală a dobânzii la plasamentele fără risc de pe piaţă;

– dacă, şi numai dacă, valoarea recuperabilă a unui activ este mai mică decât valoarea sa contabilă, valoarea contabilă a activului trebuie redusă pentru a fi egală cu valoarea sa recuperabilă. O astfel de reducere reprezintă o pierdere din depreciere;

– o pierdere din depreciere recunoscută în perioadele anterioare pentru un activ, altul decât fondul comercial, trebuie reluată dacă, şi numai dacă, s-a produs o modificare a estimărilor utilizate pentru a determina valoarea recuperabilă a activului de la recunoaşterea ultimei pierderi din depreciere. Într-o astfel de situaţie, valoarea contabilă a activului trebuie să crească până la valoarea sa recuperabilă.

 Chiar daca sunt mai puțin luate in considerare cu ocazia întocmirii situațiilor financiare, si reglementările locale (OMFP 3055/2009) conțin cerințe asemănătoare. Astfel, se menționează:

– in înţelesul prezentelor reglementări, valoarea contabilă a unui activ este valoarea la care acesta este recunoscut după ce se deduc amortizarea acumulată, pentru activele amortizabile şi ajustările acumulate din depreciere sau pierdere de valoare;

– corectarea valorii imobilizărilor necorporale şi corporale şi aducerea lor la nivelul valorii de inventar se efectuează, în funcţie de tipul de depreciere existentă, fie prin înregistrarea unei amortizări suplimentare, în cazul în care se constată o depreciere ireversibilă, fie prin constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru depreciere, în cazul în care se constată o depreciere reversibilă a acestora;

– in cazul imobilizărilor corporale şi necorporale, la determinarea pierderilor din depreciere pot fi avute în vedere, de către evaluatori independenţi sau personalul entităţii, şi alte metode de evaluare (de exemplu: metode bazate pe fluxuri de numerar);

– pentru a stabili dacă există deprecieri ale imobilizărilor corporale şi necorporale, în afara constatării faptice cu ocazia inventarierii, pot fi luate în considerare surse externe şi interne de informaţii;

– deciziile privind reluarea unor deprecieri înregistrate în conturile de ajustări au la bază constatările comisiei de inventariere. Pot exista şi unele indicii că o pierdere din depreciere recunoscută în perioadele anterioare pentru o imobilizare necorporală sau corporală nu mai există sau s-a redus. La această evaluare se ţine cont de surse externe şi interne de informaţii;

– evaluarea imobilizărilor corporale la data bilanţului se efectuează la cost, mai puţin amortizarea şi ajustările cumulate din depreciere, sau la valoarea reevaluată, aceasta fiind valoarea justă la data reevaluării, mai puţin orice amortizare ulterioară cumulată şi orice pierderi din depreciere ulterioare cumulate.

In concluzie, ambele cadre de reglementare cer verificarea existentei indicatorilor privind deprecierea activelor si, daca este cazul, calculul valorii realizabile nete. Aceste operațiuni trebuie efectuate, si eventualul rezultat contabilizat, pentru o reflectare corecta a valorii activului net al societatii.

Sursa: contzilla.ro

Data aparitiei: 02 octombrie 2013