Gradul de indatorare

Necesitatea calculului gradului de indatorare apare in cazul societatilor care au imprumuturi din alte surse decat de la institutii a caror obiect de activitate este acela de a acorda imprumuturi, pentru a determina daca, cheltuielile cu dobanzile si cu diferentele de curs aferente acestor imprumuturi sunt deductibile. Pe scurt:

– pentru imprumuturile primite de la institutii bancare si asimilate, cheltuielile cu dobanzile si cu pierderea neta din diferente de curs sunt deductibile fiscal;

– pentru imprumuturi obtinute din alte surse (asociati, firma mama, etc.), deductibilitatea acestor cheltuieli este in primul rand limitata la nivelul ratelor dobanzilor de referinta (la lei si valuta); cheltuielile peste aceste rate de referinta sunt nedeductibile;

– mai departe, pentru cheltuielile care sa incadreaza in limitele dobanzilor de referinta, deductibilitatea se determina in functie de gradul de indatorare. Astfel, daca acesta este sub 3, cheltuielile respective sunt deductibile in anul in care apar; daca gradul de indatorare este mai mare decat 3, atunci respectivele cheltuieli nu sunt deductibile in anul in care apar, insa se reporteaza in prerioadele urmatoare, pana la deductibilitatea lor integrala.

Din cele prezentate mai sus, rezulta ca este important modul de calcul al gradului de indatorare. Conform codului fiscal, gradul de îndatorare a capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an şi capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul anului şi sfârşitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit. Prin capital împrumutat se înţelege totalul creditelor şi împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an, potrivit clauzelor contractuale.

Insa normele codului fiscal explica ce se include in creditele luate in considerare:

63. Însensul art. 23 alin. (1) din Codul fiscal, prin capital împrumutat se înţelege totalul creditelor şi împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an începând de la data încheierii contractului, cu excepţia celor prevăzute la alin. (4) al art. 23 din Codul fiscal, indiferent de data la care acestea au fost contractate.

În capitalul împrumutat se includ şi creditele sau împrumuturile care au un termen de rambursare mai mic de un an, în situaţia în care există prelungiri ale acestui termen, iar perioada de rambursare curentă, însumată cu perioadele de rambursare anterioare ale creditelor sau împrumuturilor pe care le prelungesc, depăşeşte un an.

Cu alte cuvinte, in situatia in care, de expemlu, firma mama acorda imprumut subsidiarei din Romania, pe termen de un an (pentru a evita nedeductibilitatea cheltuielilor aferente), insa acest impumut se prelungeste an de an, din punct de vedere al codului fiscal imprumutul este pe termen lung, si va influenta negativ gradul de indatorare (in sensul ca acesta va fi mai mare).

Pentru a evita astfel de confuzii, se pot gasi diferite solutii, in functie de situatie. Iata cateva exemple:

– Finantarea subsidiarelor prin aport la capitalul social, si nu prin imprumuturi (in opinia mea, aceasta ar trebui sa fie modalitatea normala de finantare a activitarilor unei subsidiare);

– Evitarea imprumuturilor de la institutii nefinanciare (in masura in care este posibil);

– In cazul in care se utilizeazaimprumuturile pe termen scurt (conform exemplului de mai sus), rambursarea acestora la scadenta, si contractarea unui imprumut nou – pentru a exista delimitare clara intre ele, si a se putea justifica faptul ca s-a contracta un nou imprumut, si nu s-a prelungit cel vechi.

Sursa: contzilla.ro