Evaziunea fiscala vs. Optimizarea fiscala

Evaziunea fiscala vs. Optimizarea fiscala
In timp ce evaziunea fiscala este un fenomen ilegal, care presupune sustragerea de la plata unor impozite si taxe, optimizarea fiscala este exact opusul si vizeaza folosirea unor metode legale pentru a achita cat mai putine dari catre stat si de o valoare cat mai mica.

Evaziunea fiscala reprezinta sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale de catre persoanele fizice si persoanele juridice romane sau straine, denumite in cuprinsul legii contribuabili.

Optimizarea fiscala se defineste ca tehnica prin care contribuabilul procedeaza la o alegere intre diferite solutii oferite de legislatia fiscala in sensul cel mai favorabil intereselor proprii. Este vorba despre un fapt permis, situat in afara ilicitului penal sau contraventional, chiar daca tinde spre limita legalitatii.

Am optat pentru reproducerea definitiilor acestor termeni deoarece vrem sa existe o claritate cu privire la cele doua notiuni, pentru a nu exista vreun dubiu.

Diferenta dintre cele doua notiuni este foarte clara: daca evaziunea fiscala este un fenomen ilegal (sustragerea prin orice mijloace), optimizarea este opusul: folosirea de metode legale pentru a plati cat mai putine taxe si impozite (“este vorba despre un fapt permis, situat in afara ilicitului penal sau contraventional”).

Cu toate acestea, in mod repetat, am primit comentarii, emailuri si mesaje pe reţelele de Social Media, in care cititorii ne aratau perceptia lor despre optimizarea fiscala: este o metoda care poate sa te aduca in conflict cu statul.

Am incercat sa cautam explicatia. Am gasit-o chiar in definitiile de mai sus:

  • in definitia evaziunii fiscale nu se foloseste explicit termenul “metode ilegale”;
  • in definitia optimizarii fiscale se spune despre ea ca “tinde spre limita legalitatii”.

Cred ca acest echivoc in definitiile de mai sus este voit, tocmai pentru a descuraja procedeele de optimizare si planificare fiscala. Tonul echivoc nu este adresat specialistilor, care stiu cu exactitate ca optimizarea fiscala este legala si se poate demonstra acest lucru pentru ca foloseste metode exclusiv legale.
Aceasta metoda de descurajare este utilizata pentru cititorul neavizat care incearca sa se documenteze.

Cred ca e momentul ca aceasta perceptie sa fie schimbata prin explicarea exacta a termenilor. Suntem convinsi ca acest lucru nu se poate face “peste noapte”, dar este necesar pentru ca publicul larg sa aiba intelegerea clara asupra fenomenului.

In plus, este o greseala in a incerca metode ilegale, care te expun la probleme judiciare, inclusiv privarea de libertate, cand ai la dispozitie metode legale de optimizare fiscala prin care poti sa platesti la minim taxe si impozite.

Orice activitate comerciala are ca principal scop realizarea unui profit de catre o societate comerciala. Insa asa cum este bine stiut de cei care sunt implicati intr-o astfel de activitate, in ultimii ani, din cauza numeroaselor ajustari aduse Codului fiscal si a celorlalte legi care reglementeaza activitatile comerciale, de cele mai multe ori pana la 80% din profitul realizat ajunge sa fie folosit doar pentru acoperirea stricta a cheltuielilor cu activitatea, plata impozitelor la bugetul de stat, plata impozitelor la bugetul local, ITM, asigurari sociale si de somaj, etc.

Astfel a reiesit ca fiind necesara aparitia unor modalitati de optimizare a fiscalitatii, una dintre aceste metode fiind aceea de infiintare a unei societati intr-o jurisdictie offshore sau onshore cu un climat fiscal favorabil.

Avantajele societatii offshore/onshore

Societatile offshore reprezinta acele companii care sunt incorporate in jurisdictii care se bucura de o impozitare diferita in functie de locul in care se desfasoara activitatile comerciale, ajungandu-se in majoritatea jurisdictiilor clasice offshore ca impozitul pe profit si dividende sa fie de 0%.

O alta forma de societati care ajuta la optimizarea fiscala sunt acele jurisdictii onshore cu un regim fiscal favorabil, de exemplu societatile din Malta, Cipru sau alte societati europene, intracomunitare; ele functioneaza ca si societati comerciale, au numar de rezidenta fiscala (pentru a se putea aplica prevederile tratatelor de evitare a dublei impuneri), au numar de TVA, se tine contabilitate, se depun declaratii si bilanturi anuale.

In cazul acestor companii europene contabilitatea este tinuta in partida simpla, nu exista conceptul de cheltuieli deductibile sau nedeductibile, orice incasare reprezinta profit, iar orice cheltuiala este inregistrata ca si pierdere. In aceasta situatie se accepta in contabilitatea societatilor orice contracte, facturi sau orice alte operatiuni economice care sa ajute la scaderea profitului acestor societati pana la 0, in functie de necesitatea si dorinta fiecarui operator economic in parte.

Ca exemplu, in cazul unei societati din Marea Britanie, unde impozitul pe profit este calculat progresiv, in functie de valoarea profitului obtinut (intre 21% si 29.75% ), se accepta introducerea in contabilitate a contractelor si a facturilor de cheltuieli cu orice tip de societate (chiar si dintr-un paradis fiscal recunoscut) si astfel se scade simtitor impozitul pe profit ce trebuie platit in Marea Britanie.

Avantajul acestor societati este ca ele sunt societati europene, dau prestigiu afacerii, nu sunt recunoscute ca si paradis fiscal, pot fi folosite in diverse operatiuni economice precum licitatii, contracte cu clienti care sunt reticenti fenomenului offshore, precum si orice alte operatiuni economice.

In ceea ce priveste societatile incorporate in jurisdictii clasice offshore, marele avantaj al acestora este acela canu trebuie tinuta contabilitate in cazul lor. In cazul in care operatiunile economice nu se desfasoara pe teritoriul statului unde ele au fost infiintate (in cazul IBC-urilor este cerinta obligatorie) impozitul pe profit si dividende este 0, iar cerinta legata de contabilitate se anuleaza.

Optimizarea fiscala implica identificarea mijloacelor prin care o companie poate beneficia de facilitatile fiscale sau alte prevederi favorabile din legislatie pentru afacerea sa.

Scopul unei optimizari fiscale este acela de a beneficia de facilitatile fiscale existente si de prevederile favorabile din legislatie, ceea ce conduce la diminuarea impactului fiscal in mod legal.

Optimizarea fiscala reprezinta intelegerea temeinica a afacerilor clientului, respectiv ale contribuabilui, a mecanismelor si a limitarilor sale si gasirea acelor trasee oferite atat de legislatia fiscala locala, cat si de cea internationala care sa conduca la o reducere a impactului financiar pe care taxele o au asupra acelei afaceri.

Efectul optimizarii fiscale nu ar trebui sa fie doar reducerea cuantumului taxelor, ci si amanarea exigibilitatii lor pe cat posibil, astfel incat compania sa reduca sau sa gestioneze mai bine impactul fluxului de numerar.

Optimizarea fiscala este un concept mai general care poate include orice masura concreta de eficientizare a sarcinii fiscale intr-un anumit context.
Spre exemplu, optimizarea fiscala poate presupune: vanzarea creantelor neperformante catre vehicule specializate atunci cand se estimeaza ca sansele de recuperare sunt mici in raport cu eforturile, divizare versus transfer contractual al unei afaceri, finantare intra-grup in euro versus finantare in moneda nationala, TVA la incasare versus regimul standard de TVA.

Cesiunea de creanta – o forma de optimizare fiscala

Anul 2014 poate fi caracterizat ca fiind un an  cu importante schimbari legislative, atat fiscale, juridice dar mai ales contabile. Astfel avand in vedere procedura de „infringement” declansata de Comisia Europeana Romaniei, ca urmare a faptului ca prevederile legislative interne nu erau conforme cu legislatia Uniunii Europene. Romania a trebuit sa actioneze in consecinta, pentru a evita eventuale sanctiuni si penalitati, dar si pentru a nu se ajunge in situatia in care contribuabilii ar fi putut reactiona si declansa demersuri impotriva statului roman ca urmare a mentinerii unor prevederi legislative neechitabile si dezavantajoase pentru o parte dintre acestia.

Unul dintre avizele transmise Romaniei de catre Comisia Europeana a privit reglementarile contabile privind evaluarea si contabilizarea creantelor achizitionate de contribuabili cesionari.Astfel , legislatia a fost modificata, urmand ca incepand cu 1 ianuarie 2014, creantele preluate prin cesiune sa fie recunoscute in contabilitate la costul de achizitie/pret si nu la valoarea nominala, asa cum era prevazut in trecut. Modificarea atrage si o optimizare fiscala pentru cesionari, dat fiindca nu se va mai impozita un venit ce nu a fost efectiv realizat, pentru diferenta dintre valoarea nominala si pretul de achizitie a creantelor.

Cesiunea de creante este o operatiune prin care un creditor transfera unei alte persoane o creanta a sa. In termeni juridici, este mijlocul prin care o persoana denumita cedent, transmite cu titlu oneros sau gratuit, dreptul sau de creanta unei alte persoane denumita cesionar, cel din urma putand incasa de la debitor creanta primita. Cedentul poate fi remunerat intr-o astfel de operatiune, pretul fiind stabilit si in functie de probabilitatea de recuperare a creantelor de catre cesionar. La nivelul cedentului, o astfel de operatiune determina stingerea datoriilor/creantelor, ajuta la imbunatatirea fluxului de numerar prin recuperarea partiala a creantelor prin pretul cesiunii, la eficientizarea activitatii economice prin eliminarea costurilor cu posibile activitati de recuperare, executare silita a debitorilor etc.

Altfel spus, cesionarul achizitioneaza un portofoliu de creante pentru un pret mai mic decat valoarea nominala, intrucat probabilitatea de recuperare a acestor creante este mica, insa se afla in situatia suportarii impozitarii unui venit fictiv si care probabil nu va fi realizat niciodata în totalitate.

Incepand cu 1 iulie 2012, s-a incercat diminuarea impactului fiscal la nivelul cesionarului, prin introducerea in Codul Fiscal a unei prevederi privind deductibilitatea provizioanelor constituite in limita dintre valoarea nominala a creantei si prețul achitat cedentului. Aceasta prevedere a fost de bun augur pentru societatile nereglementate, intrucat institutiile financiar nebancare puteau beneficia deja de posibilitatea deducerii anumitor tipuri de provizioane in concordanta cu reglementarile BNR.

Incepand cu 1 ianuarie 2014, creantele preluate prin cesiune au fost recunoscute in contabilitate la costul de achizitie de catre toti contribuabilii (entitati nereglementate, institutii financiare nebancare si banci), urmand ca orice suma mai mare primita peste costul de achizitie sa fie impozitata ca si venit. Totodata, noile modificari prevad realizarea de ajustari pentru creante recunoscute anterior la valoarea nominala, in scopul prezentarii lor la costul de achizitie.

Desi numeroase, aceste faciltati fiscale sunt din pacate prea putine pentru o reducere eficienta a taxelor. In plus, daca legislatia interna nu ofera suficiente solutii, atunci putem apela la legislatia internationala, care inca mai contine cateva mecanisme de rearanjare a activitatilor la nivel global astfel incat sa se reduca la minim impactul fiscal.

Nu in ultimul rand, optimizarea fiscala se poate realiza in mod indirect prin rearanjarea traseelor comerciale sau a modului de facturare, actiuni care pot fi facute numai dupa o temeinica analiza operationala a activitatii respective.

In zona optimizarilor fiscale, putem vorbi de aplicarea facilitatilor fiscale existente in masura in care toate conditiile prevazute de legislatie sunt respectate. Totodata, optimizarea fiscala presupune respectarea legii si include orice masura imediata de natura sa reduca costurile fiscale aferente unei operatiuni/tranzactii specifice.

Sursa: harta.avocatnet.ro

Data aparitiei: 26 iunie 2014

Leave a Reply