Documentar privind Spatiul Virtual Privat
Pornind de la Ordinul MFP 1154/2014 privind procedura de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanta intre ANAF si PERSOANELE FIZICE, va invitam sa descoperiti, prin cele ce urmeaza, mai multe aspecte utile si explicatii de interes pentru persoanele interesate de folosirea Spatiului Privat Virtual.
CE ESTE SPATIUL PRIVAT VIRTUAL?
– Serviciul SPV este un serviciu disponibil 24 de ore din 24, prin care ANAF pune la dispozitia persoanelor fizice, in mod gratuit, prin internet, informatiile si inscrisurile in legatura cu situatia fiscala proprie a persoanei fizice.
– Prin serviciul SPV va puteti informa asupra obligatiilor fiscale pe care le aveti de plata, puteti descarca decizii de impunere incepand cu anul 2013, puteti verifica cum declara angajatorul dvs. contributiile de asigurari sociale si nu numai atat.
– Prin serviciul SPV persoanele fizice pot opta pentru comunicarea prin mijloace electronice de transmitere la distanta a actelor administrative fiscale emise in forma electronica de catre organele fiscale din cadrul ANAF, fara a se utiliza si alta modalitate de comunicare a actului administrativ fiscal
CINE POATE UTILIZA SPV?
Orice persoana fizica care are atribuit un cod numeric personal (CNP)
CUM MA POT INREGISTRA IN SPV?
>> Prin intermediul site-ului ANAF: www.anaf.ro, in sectiunea „Inregistrare Utilizatori” cu ajutorul unui username si a unei parole, prin completarea si transmiterea unei cereri de inregistrare si obtinerea unui numar de inregistrare.
>> Persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent si care detin un certificat digital calificat, se autentifica cu ajutorul acestuia
>> Serviciul SPV poate fi utilizat in termen de 2 zile lucratoare de la verificarea si aprobarea cererii. (in situatia in care persoana fizica nu este de acord cu Termenii si Conditiile de utilizare a serviciului SPV cererea de inregistrare se respinge).
CE DOCUMENTE POT FI PRIMITE PRIN SPV?
1. Decizii de impunere anuala aferente veniturilor realizate incepand cu anul 2013;
2. Decizii de impunere privind platile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contributii de asigurari sociale de sanatate, precum si privind obligatiile de plata cu titlu de contributii de asigurari sociale (formular 260), pentru veniturile realizate incepand cu anul 2015;
3. Decizii de impunere privind platile anticipate cu titlu de contributii de asigurari sociale de sanatate pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor (formular 650) pentru veniturile realizate incepand cu anul 2015;
4. Decizii referitoare la obligatiile de plata accesorii
5. Situatia obligatiilor fiscale de plata la data de … – la transmiterea Cererii privind „Situatia obligatiilor fiscale de plata la data de ….”;
6. „Nota obligatiilor de plata” – la transmiterea Cererii privind „Nota obligatiilor de plata”;7. „Situatia contributiilor de asigurari sociale declarate de catre angajatori” – la transmiterea Cererii privind „Situatia contributiilor de asigurari sociale declarate de catre angajatori”;
8. „Istoricul actiunilor si Registrul documentelor electronice comunicate prin „Spatiul privat virtual” – la transmiterea Cererii privind „Istoricul actiunilor si Registrul documentelor electronice comunicate prin „Spatiul privat virtual”;
9. Certificatul de atestare fiscala – la transmiterea cererii de eliberare a certificatului de atestare fiscala;
10. Adeverinta de venit – la transmiterea cererii de eliberare a adeverintei de venit;
11. Declaratie privind veniturile realizate din Romania (formular 200) aferenta veniturilor realizate incepand cu anul 2014
12. Cerere privind destinatia sumei reprezentand pana la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii si asimilate salariilor (formular 230) aferenta impozitului anual datorat incepand cu anul 2014
13. Declaratie privind venitul estimat/norma de venit (formular 220) aferenta veniturilor realizate incepand cu anul 2015.
CATEGORII DE INFORMATII PUBLICE COMUNICATE PRIN SPV
1. Calendarul obligatiilor fiscale
2. Noutati legislative
3. Ghiduri fiscale
4. Campanii derulate
5. Comunicate de presa.
Toate documentele puse la dispozitia persoanei fizice prin intermediul SPV sunt inscrisuri in forma electronica carora li s-a incorporat, atasat sau li s-a asociat logic o semnatura electronica extinsa in sensul Legii nr. 455/2001, republicata.
Sursa: Finante Brasov si contabilul.ro
Data aparitiei: 29 iulie 2015