Documentar privind regimul TVA la vanzarea voucherelor

Documentar privind regimul TVA la vanzarea voucherelor

Regimul TVA la vanzarea voucherelor este reglementat in Titlul VI al Normelor metodologice de aplicare a Legii 227/2015 privind Codul fiscal.

Voucher in sensul TVA reprezinta un instrument prin care un furnizor de bunuri si/sau un prestator de servicii isi asuma obligatia de a-l accepta drept contrapartida sau parte a contrapartidei pentru o livrare de bunuri si/sau o prestare de servicii.
In vederea incadrarii operatiunilor din punct de vedere al taxei pe valoare adaugata voucherele destinate vanzarii se clasifica in:
Voucher cu scop unic si
Voucher cu scop multiplu.

Voucher cu scop unic inseamna un voucher pentru care toate informatiile relevante privind regimul TVA aplicabil operatiunii la care acesta se refera, respectiv livrarea de bunuri/prestarea de servicii ulterioara, trebuie sa fie cunoscute la momentul vanzarii acestuia si bunurile si serviciile trebuie sa fie identificate.

Voucher cu scop multiplu inseamna un voucher, altul decat cel cu scop unic, respectiv un voucher pentru care la momentul vanzarii nu sunt cunoscute toate informatiile relevante privind regimul TVA aplicabil operatiunii la care acesta se refera si/sau bunurile si serviciile nu sunt identificate.

Regimul TVA este diferit pentru aceste tipuri de vouchere astfel ca, incadrarea corecta a voucherelor drept voucher cu scop unic sau cu scop multiplu este esentiala pentru determinarea corecta a regimului TVA aplicabil.

Astfel, sumele incasate pentru vanzarea unui voucher cu scop unic reprezinta avansuri pentru care intervine exigibilitatea TVA la data incasarii avansului – respectiv data vanzarii voucherului. Daca operatiunea este taxabila vanzatorul colecteaza TVA la momentul vanzarii voucherului.

In cazul voucherelor cu scop multiplu regimul TVA este urmatorul:

– in cazul in care persoana care vinde voucherul cu scop multiplu este cea care realizeaza si livrarea de bunuri/prestarea de servicii in schimbul acestuia, sumele incasate din vanzarea voucherului nu sunt considerate avansuri pentru livrarile de bunuri/prestarile de servicii care pot fi obtinute in schimbul acestora, exigibilitatea TVA intervenind la livrarea bunurilor/prestarea serviciilor. Astfel, in cazul acestor tipuri de vouchere obligatia platii TVA – pentru operatiunile taxabile – intervine la momentul utilizarii lor.

– In cazul in care persoana care vinde voucherul cu scop multiplu nu realizeaza si livrarea de bunuri/prestarea de servicii in schimbul acestuia, se considera ca sumele incasate din vanzarea voucherului nu reprezinta contravaloarea unor operatiuni in sfera de aplicare a taxei.

Sursa: contabilul.ro

Data aparitiei: 30 octombrie 2017

Leave a Reply

http://pbsi.fbs.unm.ac.id/wp-content/agen/ slot gacor