Documentar privind majorarea capitalului social cu imprumuturile primite de la asociati
In practica economica este des intalnita situatia in care asociatii/actionarii finanteaza activitatea societatii din surse proprii, iar aceasta nu dispune la scadenta de fondurile necesare rambursarii respectivelor imprumuturi.
Una din alternativele care poate fi luata in consideratie in aceasta situatie este aceea a convertirii imprumuturilor acordate de asociati in capital social – in acest fel, datoriile firmei scad, activele sale cresc, iar situatia sa financiara se imbunatateste considerabil. In acest fel, ea ar ar putea contacta in conditii mult mai avantajoase credite bancare care sa-i permita relansarea activitatii, sau ar putea participa la licitatii organizate in conditii restrictive din acest punct de vedere.
Legea societatilor nr. 31/1990 face posibila aceasta conversie, precizand la articolul 210 punctul 2 ca:
„(2) De asemenea, actiunile noi sunt liberate prin incorporarea rezervelor, cu exceptia rezervelor legale, precum si a beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creante lichide si exigibile asupra societatii cu actiuni ale acesteia.”
Din analiza acestui text de lege rezulta si conditiile pe care datoriile catre asociati/actionari trebuie sa le indeplineasca pentru a putea inregistra conversia la Oficiul Local al Registrului Comertului (aceasta inregistrare este absolut obligatorie, pentru a putea asigura opozabilitatea fata de terti):
– existenta unei creante a asociatilor fata de societate;
– creanta sa fie certa, adica sa nu existe dubii asupra existentei sale – trebuie sa fie indeplinite cateva conditii, cum ar fi existenta unor contracte de imprumut incheiate in forma scrisa, inregistrarea in contabilitatea societatii a sumelor imprumutate, etc;
– creanta sa fie exigibila – adica sa fi ajuns la scadenta;
– conversia sa fie decisa in mod formal de catre sociati, trebuind sa existe in acest sens o hotarare a asociatilor (AGA) in forma scrisa.
La Registrul Comertului vor trebui depuse mai multe acte, printre care mentionam:
– hotararea prin care asociatii/actionarii decid majorarea capitalului social prin conversia imprumuturilor;
– copie a contractului de imprumut;
– proces verbal prin care asociatii renunta la restituirea imprumutului si prin care sunt de acord cu conversia in parti sociale/actiuni;
– raport de expertiza contabila care atesta existenta datoriei societatii fata de asociati/actionari, emis de un expert contabil sau de o societate de expertiza contabila.
Din punct de vedere contabil, inregistrarea conversiei se face astfel:
4511 = 1011
Dupa aprobarea la Registrul Comertului:
1011 = 1012
Sursa: contabilul.ro
Data aparitiei: 05 ianuarie 2017