Documentar privind inregistrarea si declararea sediilor secundare
In vederea inregistrarii sediilor secundare cu minimum cinci angajati sau a declararii sediilor secundare cu mai putin de cinci angajati, contribuabilii trebuie sa depuna/prezinte urmatoarele
a) Inregistrarea sediilor secundare cu minimum cinci angajati se face la organul fiscal pe raza caruia se afla sediul secundar
– Declaratie de inregistrare/Declaratie de mentiuni pentru sedii secundare – formular 060 , la care se vor depune/prezenta in copie si original si urmatoarele documente:
– copia certificatului de inregistrare fiscala a persoanei juridice de care apartine sediul secundar sau filiala;
– actul de inregistrare a mentiunii privind infiintarea sediului secundar pentru persoanele juridice fara scop patrimonial (incheierea instantei prin care s-a dispus inscrierea modificarii in Registrul asociatiilor si fundatiilor )
– dovada de spatiu pentru sediul secundar declarat;
– declaratie pe proprie raspundere ca are 5 salariati incepand cu data…privind data angajarii celui de-al 5 – lea angajat, daca este cazul.
b) Declararea sediilor secundare cu mai putin de cinci angajati se face la organul fiscal in raza caruia se afla inregistrata societatea mama prin completarea formularului- 061 Declaratie privind sediile secundare insotita de urmatoarele documente:
– copia certificatului de inregistrare fiscala a persoanei juridice de care apartine sediul secundar sau filiala;
– actul de inregistrare a mentiunii privind infiintarea sediului secundar pentru persoanele juridice fara scop patrimonial (incheierea instantei prin care s-a dispus inscrierea modificarii in Registrul asociatiilor si fundatiilor )
– dovada de spatiu pentru sediul secundar declarat;
– declaratie pe proprie raspundere ca nu are 5 salariati.
Sursa: contzilla.ro
Data aparitiei: 22 decembrie 2016