Ce bunuri nu pot fi executate silit de catre ANAF

Ce bunuri nu pot fi executate silit de catre ANAF

In cazul in care nu iti platesti de bunavoie obligatiile fiscale pe care le  datorezi statului, te poti trezi in situatia neplacuta de a fi executat silit.  Astfel, prin sechestrarea si valorificarea unor bunuri pe care le ai in  proprietate, Fiscul recupereaza suma pe care i-o datorezi. Totusi, exista  anumite bunuri care nu pot fi puse sub sechestru in cadrul procedurii de  executare silita.

Potrivit art. 142 din Codul de procedura fiscala, executarea silita se poate  intinde asupra veniturilor si bunurilor proprietate a debitorului, iar  valorificarea acestora se efectueaza numai in masura necesara pentru realizarea  creantelor fiscale si a cheltuielilor de executare.
“Executarea silita a  bunurilor proprietate a debitorului, urmaribile potrivit legii, se efectueaza,  de regula, in limita a 150% din valoarea creantelor fiscale, inclusiv a  cheltuielilor de executare”, se precizeaza in continuare.
Care  sunt bunurile urmaribile
Asa cum precizeaza Codul de  procedura fiscala, ANAF poate poate pune sub sechestru si valorifica doar  bunurile aflate in proprietatea debitorului, considerate urmaribile de  reglementarile legale. Este vorba despre:

  • bunurile mobile si imobile care nu sunt direct folosite in activitatea ce  constituie principala sursa de venit;
  • bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfasurarea activitatii  care constituie principala sursa de venit;
  • bunurile mobile si imobile ce se afla temporar in detinerea altor persoane  in baza contractelor de arenda, de imprumut, de inchiriere, de concesiune, de  leasing si altele;
  • ansamblu de bunuri (pot fi valorificate individual si/sau in ansamblu daca  organul de executare apreciaza ca astfel acestea pot fi vandute in conditii mai  avantajoase)
  • masini-unelte, utilaje, materii prime si materiale si alte  bunuri mobile, precum si bunuri imobile ce servesc activitatii care constituie  principala sursa de venit;
  • produse finite.

Trebuie sa stiti ca aceste bunuri sunt puse sub  sechestru si valorificate in ordinea prezentata, astfel incat, ori de cate ori  valorificarea nu este posibila pentru o anumita categorie de bunuri, organul  fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din urmatoarea categorie.

Ce bunuri NU pot fi executate silit
Din  prevederile prezentate anterior, deducem ca nu pot fi puse sub sechestru:

  • bunurile mobile si imobile care sunt direct folosite in activitatea ce  constituie principala sursa de venit;
  • bunuri care sunt nemijlocit predestinate pentru desfasurarea activitatii  care constituie principala sursa de venit.

De asemenea, la art. 151,  Codul de procedura fiscala mai precizeaza ca, in cazul debitorului persoana  fizica nu pot fi supuse executarii silite, fiind necesare vietii si muncii  debitorului, precum si familiei sale:

  • bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor si la  formarea profesionala, precum si cele strict necesare exercitarii profesiei sau  a altei ocupatii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfasurarii  activitatii agricole, cum sunt uneltele, semintele, ingrasamintele, furajele si  animalele de productie si de lucru;
  • bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului si  familiei sale, precum si obiectele de cult religios, daca nu sunt mai multe de  acelasi fel;
  • alimentele necesare debitorului si familiei sale pe timp de doua luni, iar  daca debitorul se ocupa exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare pana  la noua recolta;
  • combustibilul necesar debitorului si familiei sale pentru incalzit si pentru  prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarna;
  • obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate ingrijirii  persoanelor bolnave;
  • bunurile declarate neurmaribile prin alte dispozitii legale.

Mai  mult decat atat, potrivit Codului de procedura civila, pe langa bunurile deja  precizate, nu pot fi executate silit nici animalele destinate obtinerii  mijloacelor de existenta si furajele necesare pentru aceste animale pana la noua  recolta, in cazul debitorilor care se ocupa exclusiv cu agricultura.

Sursa: avocatnet.ro

Data aparitiei: 05 aprilie 2012

Leave a Reply