01 iulie – Modificare tarif pe ora pentru zilieri

01 iulie – Modificare tarif pe ora pentru zilieri

Noile reglementari, in vigoare de cateva saptamani, stabilesc ca zilierii vor fi platiti in functie de salariul minim pe economie. Avand in vedere ca salariul creste incepand de astazi, si remuneratiile acestora vor fi mai mari. 

Reglementarile privind activitatea zilierilor au fost modificate prin Legea nr. 18/2014, ce a intrat in vigoare in 17 iunie. Actul normativ a actualizat, printre altele, modelul Registrului de evidenta a zilierilor, pe care angajatorii trebuiau sa il achizitioneze deja.

Registrul este obligatoriu pentru toti angajatorii care lucreaza cu zilierii, iar cei care nu il intocmesc risca o amenda de 6.000 de lei, dupa cum se precizeaza in normele legale.

Pe langa introducerea noului model de registru, dispozitiile aplicabile din 17 iunie au schimbat si regulile privind plata zilierilor.

Mai precis, de cateva saptamani, tariful pe ora al zilierului este raportat la salariul minim pe tara. Aceasta in conditiile in care normele vechi stabileau ca remuneratia bruta nu poate fi mai mica de 2 lei/ora si nici mai mare de 10 lei/ora.

„Cuantumul remuneratiei brute orare stabilite de parti nu poate fi mai mic decat valoarea/ora a salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata”, se mentioneaza in Legea nr. 18/2014.

Pentru salariatii angajati cu norma intreaga, durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana. Ceea ce inseamna ca, in medie, numarul de ore lucrate intr-o luna este de aproximativ 170 de ore (acest numar poate varia, spre exemplu, in functie de zilele libere legale acordate intr-o luna).

Pana acum, salariul de baza minim brut pe tara a fost in valoare de 850 de lei, astfel ca, pe ora, insemna un tarif de minimum 5 lei. Din 1 iulie, insa, salariul s-a majorat la 900 lei, ceea ce inseamna ca si remuneratia zilierilor va creste, ajungand la cel putin 5,3 lei pe ora.

Avand in vedere ca noile reglementari nu mai stipuleaza o limita maxima, ci doar ca tariful nu poate fi mai mic decat valoarea/ora a salariului de baza minim, atunci angajatorii pot plati zilierii chiar si cu 15 lei pe ora, daca isi doresc acest lucru.

Ca si pana acum, dovada platii remuneratiei se va face prin semnatura zilierului in Registrul de evidenta a zilierilor.

De asemenea, reglementarile aplicabile din 17 iunie dau beneficiarului posibilitatea de a-i plati zilierului remuneratia si la sfarsit de saptamana, nu doar la finalul fiecarei zile de lucru, insa cu o conditie: zilierul si angajatorul trebuie sa semneze un acord in acest sens.

Aceleasi reguli introduc si posibilitatea platii electronice, aceasta modalitate de plata urmand a fi stabilita prin normele metodologice de aplicare a noilor dispozitii.

Sursa: avocatnet.ro

Data aparitiei: 23 iulie 2014

Leave a Reply